Vineri, 12 decembrie 2014, va avea loc în Aula Corpului E a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava o conferinţă cu dezbatere având-o ca invitată pe Alexandra Bertea, Talent Acquisition Coordinator specializat în industria IT, cu experiență în achiziția și dezvoltarea capitalului uman în companiile multinaționale.
Pornind de la premisa că o carieră de suces începe prin corelarea dorințelor și aptitudinilor proprii cu educația primită și cu ceea ce oferă piața muncii, organizatorii şi invitata lor le propun studenţilor, dar şi publicului mai larg, să tragă o linie, la acest sfârşit de an, şi să-şi evalueze priorităţile pentru viitor.
Conferinţa „Încep o carieră! Aptitudini. Atitudini?” va oferi astfel numeroase sfaturi utile despre cum se promovează abilităţile şi cum se accede la un loc de muncă. Tot în cadrul acestui eveniment, publicul va avea ocazia să primească răspunsuri legate de piața locurilor de muncă, sau de aspecte mai tehnice cum ar fi impactul unui CV sau al unei scrisori de intenție, ori derularea unui interviu.
Pentru mai multe informaţii:
Carmen Chașovschi – carmenc@seap.usv.ro, 0722702010
Simona Drelciuc – simonad@seap.usv.ro